Rămas liber de contract după despărțirea de Dinamo, fundașul Constantin Grecu (26 de ani) s-a antrenat la începutul anului cu Rapid, dar nu a ajuns la o înțelegere cu clubul giuleștean. Astfel, jucătorul a ales să semneze cu Pandurii Târgu Jiu, formație pentru care a mai evoluat timp de patru sezoane, între 2007 și 2011.
Dorit insistent de Dinu Gheorghe la Rapid, fostul fundaș stânga de la Universitatea Cluj, Petrolul și Dinamo nu s-a înțeles cu conducerea din Grant, dar și-a găsit rapid altă echipă. Constantin Grecu va juca pentru Pandurii în următorii doi ani și jumătate, după ce în turul de campionat a evoluat la Dinamo.
Pentru Grecu, ziua de sâmbătă a fost emoționantă. Pe lângă semnarea contractului cu Pandurii, fundașul a mai primit o veste exxcelentă de la soția sa, care i-a dăruit primul copil: „În primul rând sunt emoționat pentru că soția mi-a dăruit primul copil, iar apoi pentru că am revenit la Târgu Jiu acolo unde m-am lansat în carieră. Acolo practic a fost începutul meu în fotbal, la nivel de Liga 1. În ultima perioadă am fost un pic mai încărcat psihic, cu soția și cu faptul că eram liber de contract, nu aveam echipă. Acum sunt mai liniștit, sunt și mai aproape de casă și sper ca lucrurile să meargă ok în continuare, să avem rezultate cât mai bune și continuitate. Am venit cu gânduri mari, să formăm un grup unit și să avem cât mai multe victorii, să urcăm în clasament”, a declarat Grecu pentru site-ul oficial al echipei din Târgu Jiu, panduriics.ro.
65 de meciuri a mai jucat Grecu pentru Pandurii, între 2007 și 2011.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER